Friday, April 14, 2017

Despre pitici nazdravani, dovleci si selfie-uri

De curand in coltul nostru fermecat a aparut un nou personaj - piticul TOTO. Var din frati cu piticii mei dar mai micut, Toto este un nazdravan de doar 25 cm, plin de idei nastrusnice.
 Are capul modelat in stilul Waldorf, din lana curata de oi, si trasaturile brodate manual- ochisorii neastamparati si zambetul pana la urechi :)
Ciuf din mohair, si un chef de joaca de speriat!

Este umplut cu lana curata de oi, aromatizata cu ulei de lavanda bio din cultura proprie (oare nu stiati de Moara de Lavanda ?)

Doar ca...
 ...ii place tare mult sa fie in centrul atentiei! Uite-l cum se umfla in pene cand ii fac poze...
"Ce e asta? Dovleacule, ai patit ceva? NU? Ooo, atunci e in regula ...:) "

" .. hai sa facem un selfie!"

Si uite-asa, micutul Toto m-a lasat cu gura cascata!

Friday, January 13, 2017

Importanta jucariilor "deschise" sau Open-ended



De cate ori povestesc despre papusile mele, spun ca sunt papusi Waldorf, care incurajeaza imaginatia si creativitatea. Mi-am dat seama ca niciodata nu am explicat DE Ce stimuleaza imaginatia si creativitatea, astfel incat asta am de gand sa fac astazi :)

Joaca in natura

Unul dintre scopurile mele ca parinte este sa imi invat copiii sa traiasca in armonie cu natura, sa “curga” cu natura, si nu sa lupte impotriva ei. Si primul ajutor in atingerea acestui scop sunt jucariile create din materiale naturale. Imi plac materialele naturale – lemn, bumbac, mohair, lana, pietre- din doua motive. Primul- sunt sustenabile, regenerabile, nu afecteaza in mod negativ viitorul copiilor mei pe aceasta planeta. Si al doilea - ele favorizeaza apropierea copilului de natura, si pot fi experimentate cu toate simturile, oferind satisfactii nebanuite. Jucariile din materiale naturale arata minunat, miros grozav, au un sunet placut in timpul jocului (cui nu-i plac doua betisoare lovite unul de altul?), si se incalzesc la atingere, preluand din caldura manutei/ corpului copilului.



Per total, o jucarie naturala iti confera sentimentul ca “apartine” acelui “acasa” in care te afli si te joci. Devine instant parte integranta a a energiei pozitive a jocului, si a copilului.

Jucarii deschise, pentru imaginatie si creativitate

Pornind de la jucariile naturale, mai facem un pas inainte, si descoperim jucariile si papusile Waldorf. Acestea au ceva in plus. Au o anumita moliciune care te atinge la suflet - papusile sunt moi, liniile sunt armonioase, detaliile sunt incantator de gingase.

O papusa Waldorf este cusuta din tricot de bumbac si umpluta cu lana de oi. Lana are o proprietate fantastica, aceea de a prelua rapid din caldura corporala si din mirosul familiar- inainte sa-ti dai seama, papusa miroase a “mami”, a “acasa”, a lucruri familiare (ca o paranteza, ati mirosit vreodata o papusa de plastic, sau o jucarie de plus?) Trasaturile fetei sunt armonioase, proportionale – nu-i ofera copilului o imagine deformata asupra lumii, si sunt simple, astfel incat papusa intra in jocul imaginat de copil, si nu invers.

Acesta este un aspect deosebit de important, dar usor de trecut cu vederea.  Eu nu vreau ca un copil sa fie limitat la un joc prestabilit, inventat de altcineva, cu un final gata hotarat. Vreau ca jucariile lui sa-i fie parteneri, in aventurile imaginate de el. Vreau ca jucariile sa fie vesele sau triste, sa doarma  sau sa alerge, sa fie ca o panza alba pe care copilul isi dezvolta imaginatia, creativitatea, personalitatea. Acest gen de jucarii este cunoscut ca “open-ended”. Adica deschise, fara un final predeterminat. Jucariile simple, naturale, pot fi orice isi imagineaza micutul aventurier. O bucata de matase colorata poate fi o pelerina de print sau printesa. Sau o patura de picnic, pentru papusi. Dar se transforma imediat in forme de relief, pentru alte jucarii mai mici- devine un fluviu, sau un deal, sau pur si simplu gardul unei casute, in care dorm niste pitici.


Astfel incat ori de cate ori cos o jucarie, sau cumpar o jucarie, ma intreb: ii lasa copilului loc pentru imaginatie? Pentru joaca deschisa, nestanjenita de tipare prestabilite de altii? Ii va stimula creativitatea? Se va integra natural in miile de ganduri si jocuri din mintea copilului, sau i le va sterge pe acestea, fortandu-l pe el sa intre intr-o cutie? 

Si va invit si pe voi sa va puneti astfel de intrebari – se va deschide o altfel de lume a jocului pentru micutii vostri, o lume minunata, in care imaginatia lor va inflori in mii de culori. Si in care vor creste armonios, nestanjeniti, neblocati de stereotipuri.
Surse foto: Pinterest.

Tuesday, December 27, 2016

Papusi, papusi, papusi...

Multe papusi care au prins viata in ultimele luni ale anului...atat de multe incat au redus la zero timpul de scris pe blog :) - dar nu-i bai. Importante sunt papusile si fericirea pe care o aduc in inimile copiilor -blogareala e doar un moft :)

Deci, va prezint...papusi. Multe :)
















Fiecare papusa este un intreg univers de tandrete, iubire si chef de joaca- fiecare este creata special pentru un copil unic, si are in miezul ei dragostea netarmurita a persoanei care a comandat-o - mamica, bunica, nasica...
Fiecare papusa aduce un sambure de bucurie, fericire si frumos in aceasta lume. Si in mine deopotriva...

Friday, September 2, 2016

Un nou tipar de bebelus- bebe "Ia-ma-n brate"

Pentru bebelusi, nimic nu este mai potrivit decat o papusa-bebelus, moale, simpla, iubitoare, naturala. Care sa preia mirosul familiar al mamei si al mediului inconjurator. Sa poata fi tinuta in brate, rontaita, sa poata fi un prieten la somnic.
Cos astfel de bebelusi de ceva vreme, si mereu au succes. Astazi vreau sa va arat un nou tipar de bebelus- mai suplu, mai jucaus- bebe "Ia-ma-n brate" :)


Este cusut tot din catifea de bumbac, ca si ceilalti bebelusi- e moale, placuta la atingere. Dar este articulat- are piciorusele si manutele cusute separat de corp, ceea ce ii ofera o mobilitate crescuta. Poate sta singur in fundulet si isi poate roti manutele in toate directiile.

Are si talpite, mici si amuzante.

Ciuful este din mohair, si caciulita cu urechi de ursulet este cusuta de cap.

Ce ziceti de rochita? Eleganta, nu?

Bebe "Ia-ma-n brate" poate fi fetita, cu rochita, sau baietel, cu salopeta. Poate avea urechi de ursulet sau de iepuras la caciulita, dar poate avea si caciulita simpla, fara urechi. Si am o gramada de culori minunate din care il pot coase :)

Asa ca va invit sa daruiti micutilor din viata voastra un nou partener de joaca, care va cere din nou, si din nou: "Joaca-te cu mine! Ia-ma-n brate!"

Friday, August 12, 2016

Nimué si cearta florilor

Stiati ca florile vorbesc? Isi povestesc toata ziua povesti fermecate si intamplari nemaivazute. Au graiul lor, soptit si unduios, neauzit si nestiut de nimeni...Ei bine, aproape de nimeni. Din cand in cand, apare cate o papusa speciala, care le poate intelege. Ba mai mult, poate vorbi graiul lor cel soptit si unduios- si imi veti da dreptate cand spun ca acea papusa va deveni, cu siguranta, prietena lor.

O astfel de papusa este Nimué.


Mi-a batut la geam, intr-o dupa-amiaza ca oricare alta. Am deschis- credeam ca sunt iar crengile ciresului jucaus, care se ia la harta cu vantul. Cand colo: “Tup!” De pe pervaz mi-a sarit in brate un ghemotoc de fetita, intr-un vartej de lumina, suvite de par neastamparate si flori. Ochi capui luminosi. Par castaniu, ravasit de vant, cu flori si frunze prin suvite. Obrajorii imbujorati, probabil de la prea multa topaiala  (ce-i drept e drept, topaiala nu strica niciodata!), si un zambet care ar topi orice ghetar.
“Buna ziua!” – mi-a zambit ea, politicoasa (dar cu rasuflarea cam taiata), si-a facut o plecaciune.  “Eu sunt Nimué. Daca sunteti dlaguta, as doli niste ceai. Si poate doua-tlei fulseculi. Sunt foalte, foalte ostenita- am avut de lezolvat o ploblema extlem de impoltanta!”, a mai spus ea, pe un ton oficial.
Si cum eu continuam sa stau cu gura cascata, a repetat, rabdatoare: “Niste ceai. Si, poate, doua-tlei fulseculi. Sunt tale ostenita...”


Era foarte mandra de acest cuvant important pe care il invatase: “ostenita”. Si da, parea ostenita, si fericita, de parca toata fericirea din lume s-ar fi straduit sa incapa in corpusorul ei micut. Am luat-o in brate, am pupat-o pe obrajorii rosii si i-am spus: ”Am fursecuri. Hai sa pregatim un ceai. Si, pana  atunci, imi povestesti de problema aceasta foarte importanta pe care ai rezolvat-o...”
Si asa a inceput sa-mi povesteasca. Foarte serioasa – era un lucru important, nu v-am spus? – mi-a spus cum macii din gradina mea s-au certat cu albastrelele. De ce? Pai., problema grava, ce tine de demnitatea intregii specii: cine este mai inalt? Cum florile se ciondaneau de dimineata pana seara: eu! Ba eu! Ba eu! ...Cum ariciul a agravat si mai mult cearta, intreband nedumerit: “Da’ ce conteaza? Oricum nu sunteti bune de mancat!”...Arici si pace! Ce sa ceri de la un tepos?...Conflictul luase deja amploare, se rosteau amenintari: “Las ca-ti ciufulesc eu petalele alea ingamfate!”...cand a aparut Nimué.

Papusa a stat jos, in iarba, intre flori. Le-a ascultat. 


Le-a masurat cu manuta ei micuta. A mai stat putin pe ganduri, apoi a spus, putin intristata: “Nu pot spune daca macii sunt mai inalti sau albastrelele. Unii maci sunt inalti, altii nu. La fel si albastrelele. Dar stiu ca sunteti cel mai frumos covor de flori pe care l-am vazut. Asa...impreuna! ” (bineinteles ca toate aceste vorbe le-a spus in graiul lor soptit si unduios; a sunat cam asa: “Uuuu....ssss...uoooaaaa.....iieeeeesss...uuuooo  ..oooo...uuuuaaaaa”)

Florile au ramas pe ganduri . apoi si-au aplecat petalele si au imbratisat papusa. Si-au promis ca de atunci inainte vor trai mereu in armonie, sub razele calde ale soarelui. Si au pornit la topaiala, dantuiala, zbantuiala...

Asa si-a terminat Nimué povestea. Ceaiul si “fulseculile” se terminasera de mult, iar ochisorii erau gata sa i se inchida. Am luat-o usor in brate, si am dus-o in patut. In definitiv, fusese o zi lunga si grea. Era timpul pentru odihna...maine incepe o noua aventura.


Somn usor, Nimué!

Wednesday, August 3, 2016

Dayana- cea mai cuminte nazdravana

Daca va plac povestile cu ciuperci fermecate, pitici intelepti si zane bune, atunci trebuie sa faceti cunostinta cu Dayana – orpiti-va un minut si intrati in Atelier; si Dayana va va spune cea mai minunata poveste...

Dayana a aparut, intr-o seara ca oricare alta, dintr-un clinchet de clopotei de argint. Eram in atelier. Era liniste, fetele dormeau de mult in patuturile lor fermecate, visand vise colorate de copil fericit. Papusa la care lucram incepea sa prinda contur- manutele si picioarele erau deja umplute cu lana alba si pufoasa, trasaturile fetei erau aproape gata...totul mergea bine.  Si apoi am facut impertinenta de a atasa toate partile una de alta- cap, corp, maini, picioare. Acul parca  a innebunit, alerga peste material fara sa il mai pot controla, lumina din atelier parca a devenit mai intensa si...”Cling! Cling! Cling!”. Am ridicat privirea- cine umbla la ora asta cu clopotei?  Nu era nimeni...”Cling!” a sunat din nou, cristalin, minunat, parca razand de mirarea mea. M-am uitat atenta in jur- nimeni si nimic. Si cand mi-am coborat din nou privirea in poala, la papusa la care lucram, stupoare! Bucatile disparate de material disparusera; in bratele mele radea cea mai simpatica papusa posibil. Dayana. Cea aparuta dintr-un clinchet de clopotel de argint.

La fel ca si imprejurarile creerii ei, Dayana este nastrusnica. Ii place sa stea cocotata pe o creanga de copac, si sa le povesteasca pasarelelor cele mai ciudate basme posibile (intr-o zi o randunica care are cuibul la streasina a venit si mi s-a plans- mi-a spus ca Dayana le-a impuiat capul puilor ei cu povesti despre ciuperci fermecate si zane bune- si ca acum cei mici nici nu vor sa auda sa plece in tarile calde la toamna; ei vor sa plece in tarile in care cresc ciuperci fermecate!   )





Altadata am gasit-o stand cuibarita in varful patului, cu o carticica in mana. “Ce papusa cuminte!” mi-am spus in sinea mea. Am vrut sa ies incetisor, sa nu o deranjez, dar ea m-a intrebat:” Ce inseamna “latent”?”...Stupoare...Dayana citea  dictionarul, spunea ca are nevoie de cuvinte noi pentru povestile pe care le inventa..



In afara de aceasta imaginatie debordanta (si de faptul ca se cocoata prea usor in toti copacii intalniti), Dayana este o scumpa. Ii place grisul cu lapte, si spune ca nu ar putea trai fara sa imbratiseze zilnic pe cineva.  Ii plac cantecele de leagan, mai ales daca i le fredoneaza cineva in timp ce o tine in brate. Daca stau sa ma gandesc bine, e o papusica plina de sensibilitate. Isi doreste sa ajunga in bratele unei fetite care sa o legene si sa ii spuna povesti multe. Dar sa o duca si in aventuri. I-am explicat: aventurile nu sunt pentru papusi. Dar cand am vazut dezamagirea de pe fetisoara ei, si cand mi-am amintit de intamplarea fermecata care a adus-o in bratele mele, mi-am dat seama ca poate nici eu nu le stiu pe toate. Am luat-o in brate si i-am soptit: “De fapt am gresit. Stiu precis ca te asteapta aventuri minunate, langa noua ta prietena!” Si m-am lasat invaluita de fericirea si caldura ce-au aparut pe fetisoara ei :)



Sa va povestesc acum si despre fiziologia ei :)
Este cusuta in intregime din tricot de bumbac 100% natural, creat special pentru papusi, in Olanda, si este umpluta cu lana de oi, spalata, uscata, daracita si aromatizata cu uleiuri esentiale. Imi place lana de oi, si simt o mare bucurie ca este locala- daca tricot nu gasesc fabricat in Romania, lana este din belsug.
Capul si trasaturile fetei sunt sculptate in tehnica Waldorf. Desi m-am indepartat putin de la unul dintre principiile Waldorf, acela al simplitatii trasaturilor. Dayana are trasaturi mai pronuntate, care ii confera personalitatea ei. Are nasuc carn si zambet larg, obrajorii bucalati si ochisorii plini de veselie. Nu am cum sa ascund aceasta veselie si acest chef de viata- asa e ea!

Are parul din mohair in culoarea mierii. Da, stiu, jumatate din timp sta ciufulita...Dar si cand vrea poat fi cea mai cocheta micuta domnisoara, cu parul aranjat impecabil si cu o clama asortata...pana cand da de un alt copac numai bun de catarat :)


Asa este Dayana. Daca v-a placut povestea ei, dati-ne de stire (e foarte curioasa, acum sta cocotata pe umarul meu si se tot uita la monitor, sa vada tot ce scriu...nu cumva sa va dezvalui pe furis vreun secret al minunii create dintr-un clinchet de clopotel de argint...cum ar fi acela ca e foarte curioasa! :))